DualStore.ro: căștile audio și ceasurile smart sunt gadgeturile cel mai des oferite cadou de sărbători - ElectroRetail.ro

DualStore.ro: căștile audio și ceasurile smart sunt gadgeturile cel mai des oferite cadou de sărbători - ElectroRetail.ro
 Căștile audio și ceasurile smart sunt produsele cu cele mai mari vânzări în categoria gadgeturilor cumpărate pentru a fi făcute cadou în perioada sărbătorilor de iarnă, potrivit unei analize a DualStore.ro, magazin online de telefoane și gadgeturi și producătorul trotinetelor și bicicletelor electrice iSEN. 


 

Bugetul alocat pentru acest tip de cadouri variază între 200 și 500 de lei, fiind în creștere, în ultimii 2 ani. O contribuție importantă la această creștere o reprezintă specificațiile noi și designului inovativ al noilor generații de astfel de produse.

Printre cele mai căutate funcții ale căștilor se numără: noise canceling, radio FM sau posibilitatea de a introduce un card de memorie direct în căști pentru a asculta piesele preferate, încărcare rapidă, construcție solidă, confort, conectivitate rapidă etc.

Pentru ce folosesc românii ceasurile smart

În ceea ce privește ceasurile smart, românii pun mare accent pe monitorizarea sănătății, a activității zilnice și caută ca aceste dispozitive să aibă funcții cât mai multe, precum: măsurarea glicemiei, a tensiunii arteriale, nivelul saturației de oxigen, puls, EKG etc.

Atât căștile, cât și ceasurile smart sunt produse foarte accesibile, însă, valoarea lor în contextul achizițiilor în perioada de Crăciun nu echivalează cu prețul, deși acesta este un factor important.

„Sărbătorile de iarnă sunt prilej de bucurie, dar și de cumpărături, iar luna decembrie este un nou vârf în eCommerce. Din experiența anilor trecuți și analizând evoluția vânzărilor de la începutul lunii, înțelegem că mulți dintre clienți au așteptat până în această lună pentru a începe cumpărăturile de sărbători. Ne așteptăm, astfel, la o creștere a vânzărilor de 25% în categoriile de produse oferite cadou, în decembrie, față de o perioadă obișnuită”, spune Ioana Szentlaszloi, cofondator DualStore.ro.

De la începutul lunii, între cele mai cumpărate produse pentru a fi făcute cadou sunt cele sub marca proprie iSEN, care oferă un raport competitiv preț-calitate. Compania poate oferi produse calitative la cele mai bune prețuri datorită activității de import direct din China, unde colaborează în mod direct cu fabricile. Acest lucru oferă și posibilitatea de a aduce pe piață modele în exclusivitate.

Best deals listate în DualStore.ro, sub marca proprie, în luna decembrie, sunt:

  • căștile audio over ear iSEN HL1, cu bluetooth, proiectate în România, la prețul de 59 de lei,
  • ceasul smart iSEN EP03, cu senzor pentru măsurarea glicemiei, la prețul 299 lei,
  • căștile Bluedio T2, cu bluetooth, microfon încorporat și microSD, FM, la prețul de 119 lei,
  • ceasul smart iSEN Watch M3, cu apel bluetooth, funcție de măsurare a tensiunii arteriale, la prețul 139 lei.

Luna decembrie aduce în prim plan și noul model de căști ISEN HL2 cu ANC, pliabile și săculeț de transport, la un preț de 99 de lei.

Pentru produsele sub marca proprie, și nu numai, compania acoperă servicii de garanție și de reparații în service-ul propriu, asigurând componente originale pentru înlocuire.

„Procesele de garanție și retur au fost mult simplificate în beneficiul clienților. Am implementat serviciul pickup & return, ce poate fi inițiat direct din site, prin completarea formularelor dedicate, aceasta fiind singura acțiune întreprinsă de clienți în acest proces, alături de predarea produsului către curierul alocat”, mai spune Ioana Szentlaszloi.

Pentru a oferi o experiență îmbunătățită în site, dar și ușoară și competitivă, DualStore.ro a implementat multiple opțiuni de plată, precum Google Pay, Apple Pay, plata cu cardul de debit pe site, cât și la easybox, precum și cu cardul didactic Pluxee, oferind și achiziții în rate prin TBI Money și rate cu cardul, ramburs și prin ordin de plată.

Un aspect important în experiența de shopping este comunicarea rapidă și eficientă pentru clienți, cu atât mai mult cu cât, în această perioadă, nevoia de a alege cel mai potrivit cadou este și mai mare. Astfel, DualStore.ro oferă o varietate de canale de comunicare și chiar posibilitatea preluării comenzilor inclusiv pe WhatsApp, acesta fiind unul din cele mai utilizate canale în comunicarea directă cu clienții, alături de chatul de pe site.

Sursa: ElectroRetail.ro


 

Postarea urmatoare Postarea anterioara

Suport clienti Luni-Vineri, 09.00 - 17.00

+40740302590 contact@dualstore.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!